Din nou despre taximetrişti. Cred că ar merita un blog numai despre ei, dar aş ajunge un cetăţean turmentat şi lefter dacă m-aş apuca să îi studiez cum merită :)
Revenind la subiect, eu sunt una din blonde. Care trebuia să ajungă la serviciu, într-o dimineaţă ploioasă, când nu mergea metroul de la mine spre Unirii. Metoda ultimate în cazurile astea, când rişti să urci om şi să cobori zombie din tramvaie sau autobuze: un taxi.
Experienţa câtorva greve de metro şi RATB mi-a demonstrat că mai degrabă o găseşti pe Elodia decât un taxi la o oră de vârf când nu circulă alte mijloace de transport. Aşa că trebuia să gandesc urgent o strategie.
Sunt blondă, dar vopsită :) Am găsit strategia win-win-win. Cum vine asta? Simplu.
Am identificat în mulţimea de navetişti disperaţi care aşteptau un taxi încă o blondă. De ce o blondă, veţi întreba? Pemtru că blondele sunt mai vizibile, de aia :) ...lăsând la o parte alte calităţi intrinseci care nu fac subiectul acestui post. Am descoperit ruta pe care urma ea să meargă- ce baftă pe mine, era aceeaşi ca a mea. Ne-am împărţit responsabilităţile: urma să încercăm să găsim fiecare câte un taxi pe cont propriu, în puncte diferite ale intersecţiei, şi să o luăm şi pe cealaltă. Cum am procedat: dat telefoane la companii de taxi, fluturat din mânuţe şi din pleoape...în 5 minute am găsit un taxi, şi în încă 10 minute eram la Unirii. Cheltuind fiecare jumătate din banii pe care i-am fii dat altfel, şi lăsând în urmă un taximetrist mulţumit că a plimbat două tipe bine. Eram blonde, am spus asta? :P
marți, 27 iulie 2010
joi, 8 iulie 2010
Sex and the city 2- femei sfidand criza
Nu, nu despre criza financiară este vorba. Deşi filmul o sfidează cu eleganţă în mai multe feluri: ignorând-o aproape în totalitate, opunandu-i nişte decoruri luxuriante(Abu Dhabi) şi ţinute mai opulente decât în oricare episod S&S, plus un stil de bon vivre care îţi dă furnicături pe şira spinării. În paranteză, cred că e bine că este aşa: superficialitatea prosperă şi zâmbitoare , mondenităţile şi picanteriile delicioase ale high life-ului new yorkez şi de-aiurea sunt un festin pentru ochii saturaţi de griul acestor zile triste.
Dar "fetele”sfideaza cât cuprinde o altă criză, a lor personală, criza vârstei de mijloc. Şi asta chiar e o lecţie de învăţat, pentru ele şi pentru noi, fetele care nu am ajuns încă acolo :)
Carrie, la casa ei, refuzând să se aşeze în rolul rutinier al soţiei care stă seara in pat şi se uită la televizor, şi care îşi dă seama că de fapt are nevoie de o relaţie solidă cu Mr. Big(by the way, more handsome than ever :) mai mult decât de stilul ei de viaţă monden şi independent dinainte.
Samantha, luptând cu menopauza cu toate armele medicinii moderne, atentă să nu îşi piardă feminitatea,în sens cât se poate de concret. Sfidând prejudecăţile culturale, şi razbunadu-şi victorioasa frustrările provocate de minţi arabe obtuze cu o partidă de sex în open air pe capota unei maşini, în ţara tuturor posibilităţilor.
Miranda, mai înţeleaptă, împlinită şi glam decât niciodată, traversând o criză de carieră, şi dându-şi seama că e ok să pleci din firma în care te-ai zbătut ani la rând ca să devii partener, dacă nu te mai simţi bine acolo.
Charlotte, încercând ca de obicei să fie perfectă şi proper, în rolul de mamă upper class de asta data, şi recunoscând doar sub influenţa alcoolului că asta o oboseşte peste măsură şi că are nevoie de timpul ei personal ca să se echilibreze, chiar dacă îşi iubeşte copiii.
Nu sunt probleme grave sau insurmontabile, dar tocmai normalitatea lor şi modul onest în care sunt tratate fac că filmul să îţi rămână în inimă mai mult decât bărbaţii superbi, decorurile extraordinare şi toaletele fabuloase pe care le vezi.
Dar "fetele”sfideaza cât cuprinde o altă criză, a lor personală, criza vârstei de mijloc. Şi asta chiar e o lecţie de învăţat, pentru ele şi pentru noi, fetele care nu am ajuns încă acolo :)
Carrie, la casa ei, refuzând să se aşeze în rolul rutinier al soţiei care stă seara in pat şi se uită la televizor, şi care îşi dă seama că de fapt are nevoie de o relaţie solidă cu Mr. Big(by the way, more handsome than ever :) mai mult decât de stilul ei de viaţă monden şi independent dinainte.
Samantha, luptând cu menopauza cu toate armele medicinii moderne, atentă să nu îşi piardă feminitatea,în sens cât se poate de concret. Sfidând prejudecăţile culturale, şi razbunadu-şi victorioasa frustrările provocate de minţi arabe obtuze cu o partidă de sex în open air pe capota unei maşini, în ţara tuturor posibilităţilor.
Miranda, mai înţeleaptă, împlinită şi glam decât niciodată, traversând o criză de carieră, şi dându-şi seama că e ok să pleci din firma în care te-ai zbătut ani la rând ca să devii partener, dacă nu te mai simţi bine acolo.
Charlotte, încercând ca de obicei să fie perfectă şi proper, în rolul de mamă upper class de asta data, şi recunoscând doar sub influenţa alcoolului că asta o oboseşte peste măsură şi că are nevoie de timpul ei personal ca să se echilibreze, chiar dacă îşi iubeşte copiii.
Nu sunt probleme grave sau insurmontabile, dar tocmai normalitatea lor şi modul onest în care sunt tratate fac că filmul să îţi rămână în inimă mai mult decât bărbaţii superbi, decorurile extraordinare şi toaletele fabuloase pe care le vezi.
duminică, 4 iulie 2010
Magazine, muzici si faze
Am un stil sportiv de a mă plimba prin magazine de haine- adică mai mult mă antrenez, decât performez, respectiv cumpăr ceva. Merg mult, repede, căutând chilipiruri, arzând serios calorii. Nu fac discriminări de brand, reputatie, target, mă duc peste tot unde găsesc chestii care să îmi bucure inimioara si să îmi satisfaca bugetul. Aşa am ajuns să observ lucruri care ii scapă muritorului obişnuit care merge fix la Afi sau la IDM (sau oriunde crede el ca i se potriveşte mai bine) si iese de acolo cu trei pungi pline ochi si cu nervii pe bigudiuri.
De exemplu, ascult cu atentie muzica din magazine. Duse sunt vremurile in care in toate magazinele se auzeau trei posturi de radio cu hiturile momentului. Ah, timpurile bune, când mă apuca cheful de dans in cabinele de proba si luam mai multe ţoale cica sa le încerc, de fapt doar sa mă bâţâi un pic in fata oglinzii...
Acum, fiecare magazin de haine are playlistul lui propriu care se asezonează cu brandul.De ce? Ca să se adreseze direct targetului pe care il vizează prin produse, ofkors.
La Stefanel si Massimo Duty vei auzi muzica ambientala sau café concert soft si de calitate, potrivita cu cumpărătorii high class si business. La Zara, mixuri faine de chillout, electro, acid jazz, care merg cu stilul urban, smart casual, tineresc al clientului tipic . La Kenvelo, hiturile dance ale momentului, date la maxim, ca sa motiveze spre golirea portofelului pe vizitatorii lor presupus low class-wannabe rich. Habar n-am daca strategia asta creste vânzările, dar e faina experienta de a schimba atmosfera si tempo-ul trecând de la un magazin la altul…
Cea mai intensa traire am avut-o la Miniprix, unde se presupune ca merg oamenii care au bani foarte putini de dat pe ţoale. Sau saraci, sa o spunem pe şleau, dar care tin la oaresce brand. Clienţi transpiraţi veniţi cu autobuzul, haos prin produse, aglomeraţie năduf. O tristeţe. Pe deasupra, ce muzica plutea? Romaneasca, bineinteles, si pe deasupra cu mesaj. “Nu ne-am născut la locul potrivit”, ”Plec pe Marte", ”Vrem sa va doara” a Paraziţilor... Ok, ok, poate muzica era pe target. Dar sa te inspire cumperi ceva ?!? când îţi reamintea ca situaţia e nasoala, nu stam deloc pe roze, hai să ne revoltam sau să sa emigram…
Impulsul imediat a fost să iau doua perechi de papuci, să le agresez cu ele pe vânzătoare pe agentul pirpiriu de paza, să jefuiesc casa si să o iau la goana hăt departe, poate chiar pe Marte. Pâna la casa , preţ de trei etaje si trei bruiaje umane, m-am deprimat si am ajuns cumpăr papuci respectivi....Intr-un final, a funcţionat.
De exemplu, ascult cu atentie muzica din magazine. Duse sunt vremurile in care in toate magazinele se auzeau trei posturi de radio cu hiturile momentului. Ah, timpurile bune, când mă apuca cheful de dans in cabinele de proba si luam mai multe ţoale cica sa le încerc, de fapt doar sa mă bâţâi un pic in fata oglinzii...
Acum, fiecare magazin de haine are playlistul lui propriu care se asezonează cu brandul.De ce? Ca să se adreseze direct targetului pe care il vizează prin produse, ofkors.
La Stefanel si Massimo Duty vei auzi muzica ambientala sau café concert soft si de calitate, potrivita cu cumpărătorii high class si business. La Zara, mixuri faine de chillout, electro, acid jazz, care merg cu stilul urban, smart casual, tineresc al clientului tipic . La Kenvelo, hiturile dance ale momentului, date la maxim, ca sa motiveze spre golirea portofelului pe vizitatorii lor presupus low class-wannabe rich. Habar n-am daca strategia asta creste vânzările, dar e faina experienta de a schimba atmosfera si tempo-ul trecând de la un magazin la altul…
Cea mai intensa traire am avut-o la Miniprix, unde se presupune ca merg oamenii care au bani foarte putini de dat pe ţoale. Sau saraci, sa o spunem pe şleau, dar care tin la oaresce brand. Clienţi transpiraţi veniţi cu autobuzul, haos prin produse, aglomeraţie năduf. O tristeţe. Pe deasupra, ce muzica plutea? Romaneasca, bineinteles, si pe deasupra cu mesaj. “Nu ne-am născut la locul potrivit”, ”Plec pe Marte", ”Vrem sa va doara” a Paraziţilor... Ok, ok, poate muzica era pe target. Dar sa te inspire cumperi ceva ?!? când îţi reamintea ca situaţia e nasoala, nu stam deloc pe roze, hai să ne revoltam sau să sa emigram…
Impulsul imediat a fost să iau doua perechi de papuci, să le agresez cu ele pe vânzătoare pe agentul pirpiriu de paza, să jefuiesc casa si să o iau la goana hăt departe, poate chiar pe Marte. Pâna la casa , preţ de trei etaje si trei bruiaje umane, m-am deprimat si am ajuns cumpăr papuci respectivi....Intr-un final, a funcţionat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
