Taximetristul si blondele- strategii de supravietuire in Bucuresti

Din nou despre taximetrişti. Cred că ar merita un blog numai despre ei, dar aş ajunge un cetăţean turmentat şi lefter dacă m-aş apuca să îi studiez cum merită :)

Revenind la subiect, eu sunt una din blonde. Care trebuia să ajungă la serviciu, într-o dimineaţă ploioasă, când nu mergea metroul de la mine spre Unirii. Metoda ultimate în cazurile astea, când rişti să urci om şi să cobori zombie din tramvaie sau autobuze: un taxi.

Experienţa câtorva greve de metro şi RATB mi-a demonstrat că mai degrabă o găseşti pe Elodia decât un taxi la o oră de vârf când nu circulă alte mijloace de transport. Aşa că trebuia să gandesc urgent o strategie.

Sunt blondă, dar vopsită :) Am găsit strategia win-win-win. Cum vine asta? Simplu.

Am identificat în mulţimea de navetişti disperaţi care aşteptau un taxi încă o blondă. De ce o blondă, veţi întreba? Pemtru că blondele sunt mai vizibile, de aia :) ...lăsând la o parte alte calităţi intrinseci care nu fac subiectul acestui post. Am descoperit ruta pe care urma ea să meargă- ce baftă pe mine, era aceeaşi ca a mea. Ne-am împărţit responsabilităţile: urma să încercăm să găsim fiecare câte un taxi pe cont propriu, în puncte diferite ale intersecţiei, şi să o luăm şi pe cealaltă. Cum am procedat: dat telefoane la companii de taxi, fluturat din mânuţe şi din pleoape...în 5 minute am găsit un taxi, şi în încă 10 minute eram la Unirii. Cheltuind fiecare jumătate din banii pe care i-am fii dat altfel, şi lăsând în urmă un taximetrist mulţumit că a plimbat două tipe bine. Eram blonde, am spus asta? :P

Taximetristul fata in fata cu gripa porcina

Aseară am reevaluat clasamentul "top 3 taxidrivers from hell”, de care scriam acum câteva zile. Direct pe locul 2, intra taximetristul cu gripa porcină.
Trebuia sa ajung la un party undeva departe şi necunoscut, cu ditamai paporniţa plină de cadouri de casă noua. Deci, iau un taxi. Tarif superok, taximetrist 40 ani cu mustaţă, om respectabil deci.
Înăuntru, miros stătut cu iz de băşini.
- Aer condiţionat se poate?
- Domnişoară, ştiţi, sunt răcit....
Ok deci, lasă că respir pe gură. După 1 minut, taxumetristul deschide conversaţia.
- Domnişoară, vă e frică de gripa porcină?
Hopa, ce e asta, ne jucăm truth or dare?Hai cu adevărul.
- Ştiţi, cred că s-a făcut prea mare tam tam, până la urmă la noi nu a murit nimeni....
Domnul îşi dă drumul la un acces de tuse în rafale. Fac ochii mari, întorc capul în directia opusa.
- Hrrrr, da, cam aveţi dreptate. Da în Ucraina aţi văzut? Mor pe capete...
Instinctiv mă înţepenesc în scaun. Oare cât mai avem până la destinaţie? În jur, străzi pustii şi nefamiliare. Îmi fac singură curaj.
- Da, au zis că e mai grav la cei cu sistem imunitar slab. Ştiţi cum sunt ăia pe acolo, nemâncaţi, frig, vai de mama lor....
- Cam aşa e...eu sunt rezistent de exemplu. De 2 săptămâni beau ceai cu lămâie şi iau aspirina. Şi n-am nimica, numai tuşesc... mă mai ia aşa cu frig...îmi înţepeneşte gâtul...da' o duc pe picioare...
Încă o rafală de tuse. Deja nu mai zic nimic, încerc să îmi ţin respiraţia până la destinaţie.
- Să ştiţi că mi-a fost nitel frică, am şi dezinfectat, am spălat geamurile cu alcool...cred că asta omoară orice virus.
Îmi lipesc nasul de geam.
- Acu 3 zile le-am spălat, vedeţi ce curate sunt...
Îmi dezlipesc nasul de urgenţă şi scot un şerveţel dezinfectant.Mă şterg compulsiv la nas, la gură, îmi distrug machiajul aplicat cu grijă.
- Aţi văzut acuma, îi pun şi pe ăştia în magazine să poarte măşti de-alea... Hă, hă, parcă sunt la spital...
- Da pe dumneavoastră nu v-au pus de la firmă?
- Ba da, don'şoara, ne-au zis la toti să ne cumpărăm măşti de-alea. Cum să port
don' şoara aşa ceva , ce vreţi, să sperii clienţii?
Pai da, ca doar se descurca perfect şi fără masca.

Taximetristul fata in fata cu criza

Urăsc taximetriştii din Bucureşti. Şi nu o zic doar aşa, ca să fiu în tendinţe, ci pe baza unei experienţe solide, a unor crize de nervi sistematice şi a unor fantezii de răzbunare împotriva lor mai ceva ca în tortura din Casino Royale.
Îi urăsc, dar am nevoie de ei, neavând în dotare nici autoturism personal, nici exemplar masculin şofer.
În general mă feresc de ei ca de martorii lui Iehova, totuşi apelez la taxi înainte de câte un interviu sau vreun eveniment profesional, spre şi de la câte un party prin oraş, după câte o zi de cumpărături în care uit de mine şi mă căptuşesc cu diverse chestii peste capacităţile mele de transport. De obicei genul de situaţii când GPRS-ul meu din cap nu funcţionează şi nici nu am bani mărunţi la mine. Pe deasupra, am simţ de orientare cam cât o păpădie şi un uşor accent ardelenesc, deci victimă de taximetrist scrie pe mine. Anul trecut pe vremea asta îmi luam ţepe cam la jumate din valoarea reală a curselor respective, şi ajunsesem să cheltui pe taxi cam cât pe ţigări. Mă resemnasem cu gândul că sunt a usual victim, şi decât să fac ulcer, preferam să fac haz de necaz, când dădeam de specii de manelari sau amatori de conversaţii gen teoria conpiratiei. Sau, după caz, să îmi văd viaţă în flashbackuri, când întâlneam tipul de taxi montagne-russe, care încălca toate regulile de circulaţie pe care le ştiam şi îmi întorcea metabolismul pe dos punând frâne bruşte prin intersecţii.
Aveam şi un top 3 taxidrivers from hell , pe care îl rememoram ca referinţă de “se poate şi mai rau”, ca să nu ajung să mă enervez pentru flecusteturi de-astea. Şi ar fi cam aşa:
No 3: cel care a făcut pana prostului într-o intersecţie, căci i se stricase indicatorul de carburant
No 2: cel care ne-a lăsat cu bagajele în drum la 5 minute de la începutul cursei, pentru că şi-a amintit că trebuia să iasă din tură
No 1: rechinul care era să mă ia la bătaie- cu câţiva ani în urmă- pentru că nu am vrut să îi dau de 5 ori făcea cursa respectivă cu un taxi normal.
Pe aceşti domni deosebiţi, dacă nu i-au ajuns blestemele mele, oricum i-a ajuns criza. Şi unul din puţinele ei efecte pozitive, în ceea ce mă priveşte, a fost că taximetriştii au ajuns să se poarte că nişte prestatori de servicii normali, pentru care clientul e pe primul loc. Prin martie, spre surpriza mea, nu mai trebuia să mă rog eu de ei să mă ducă undeva, căci se rugau ei de mine. Tarifele au scăzut rezonabil, şi senzaţional, prin buzunarele taximetriştilor s-a descoperit o specie ce părea dispărută- banii mărunţi. Prin vară, pentru o cursă pe care dădeam anul trecut 10 RON, am ajuns să dau 5 RON; şi da! luau şi curse de 5 RON. Surprize, surprize, au ajuns până să mă şi ajute cu bagajele pe care le căram. E drept, erau tare cătrăniţi de situaţie, dar păreau resemnaţi, deh, e criză domne. Nu puteau să mai facă ei regulile, dacă voiau să facă bani. Mi-am şoptit atunci în barbă: "se pare că cel mai bun training de customer care e nevoia”.
Dar, după cum aveam să aflu azi, nici o minune nu ţine prea mult, şi nevoia te învaţă cât timp te roade la stomac. Ce s-a întâmplat: ies de la cumpărături din hipermarket cu 3 sacosi mari şi un palton scos de la curăţătorie. Primul taximetrist care mi-a ieşit în cale a catadicsit să îmi spună că îşi aşteaptă nevastă. Următorii doi m-au refuzat- mergeam prea aproape pentru ei- ce-i drept, era o cursă pentru care dădeam 5 Ron în vară.” Ooops, ce e asta?” mă gândesc, în timp ce o sacoşa ameninţă să crape sub presiunea borcanelor. Până la urmă, un Leone liciteaza”100000 de mii!”. Mă uit urât la el, şi dau să avansez mai încolo. “Hai 80!”. 80 să fie, mai bine decât borcane sparte pe trotuar. Îmi urc catrafusele, mă introduc şi eu, şi îl întreb nedumerită, dar şi cu oarecare speranţa în glas: "Ce se întâmplă? S-a terminat criză?” Tipul râde mucalit. Îi expun teoria mea cu criza care a dresat taximetriştii, se amuză şi mai tare. Se pare că nu, nu s-a terminat criza, dar se apropie sărbătorile de iarnă, şi pentru specia taximetriştilor, este o perioadă de exploatare la maxim a clienţilor. So long for customer care. "Dar prin februarie, domnişoară, să vedeţi foame!” Să vedem, strâng de-acum monezi la borcan ca să vă dau fix cât e pe ceas, tupeistilor!