Taximetristul fata in fata cu criza

Urăsc taximetriştii din Bucureşti. Şi nu o zic doar aşa, ca să fiu în tendinţe, ci pe baza unei experienţe solide, a unor crize de nervi sistematice şi a unor fantezii de răzbunare împotriva lor mai ceva ca în tortura din Casino Royale.
Îi urăsc, dar am nevoie de ei, neavând în dotare nici autoturism personal, nici exemplar masculin şofer.
În general mă feresc de ei ca de martorii lui Iehova, totuşi apelez la taxi înainte de câte un interviu sau vreun eveniment profesional, spre şi de la câte un party prin oraş, după câte o zi de cumpărături în care uit de mine şi mă căptuşesc cu diverse chestii peste capacităţile mele de transport. De obicei genul de situaţii când GPRS-ul meu din cap nu funcţionează şi nici nu am bani mărunţi la mine. Pe deasupra, am simţ de orientare cam cât o păpădie şi un uşor accent ardelenesc, deci victimă de taximetrist scrie pe mine. Anul trecut pe vremea asta îmi luam ţepe cam la jumate din valoarea reală a curselor respective, şi ajunsesem să cheltui pe taxi cam cât pe ţigări. Mă resemnasem cu gândul că sunt a usual victim, şi decât să fac ulcer, preferam să fac haz de necaz, când dădeam de specii de manelari sau amatori de conversaţii gen teoria conpiratiei. Sau, după caz, să îmi văd viaţă în flashbackuri, când întâlneam tipul de taxi montagne-russe, care încălca toate regulile de circulaţie pe care le ştiam şi îmi întorcea metabolismul pe dos punând frâne bruşte prin intersecţii.
Aveam şi un top 3 taxidrivers from hell , pe care îl rememoram ca referinţă de “se poate şi mai rau”, ca să nu ajung să mă enervez pentru flecusteturi de-astea. Şi ar fi cam aşa:
No 3: cel care a făcut pana prostului într-o intersecţie, căci i se stricase indicatorul de carburant
No 2: cel care ne-a lăsat cu bagajele în drum la 5 minute de la începutul cursei, pentru că şi-a amintit că trebuia să iasă din tură
No 1: rechinul care era să mă ia la bătaie- cu câţiva ani în urmă- pentru că nu am vrut să îi dau de 5 ori făcea cursa respectivă cu un taxi normal.
Pe aceşti domni deosebiţi, dacă nu i-au ajuns blestemele mele, oricum i-a ajuns criza. Şi unul din puţinele ei efecte pozitive, în ceea ce mă priveşte, a fost că taximetriştii au ajuns să se poarte că nişte prestatori de servicii normali, pentru care clientul e pe primul loc. Prin martie, spre surpriza mea, nu mai trebuia să mă rog eu de ei să mă ducă undeva, căci se rugau ei de mine. Tarifele au scăzut rezonabil, şi senzaţional, prin buzunarele taximetriştilor s-a descoperit o specie ce părea dispărută- banii mărunţi. Prin vară, pentru o cursă pe care dădeam anul trecut 10 RON, am ajuns să dau 5 RON; şi da! luau şi curse de 5 RON. Surprize, surprize, au ajuns până să mă şi ajute cu bagajele pe care le căram. E drept, erau tare cătrăniţi de situaţie, dar păreau resemnaţi, deh, e criză domne. Nu puteau să mai facă ei regulile, dacă voiau să facă bani. Mi-am şoptit atunci în barbă: "se pare că cel mai bun training de customer care e nevoia”.
Dar, după cum aveam să aflu azi, nici o minune nu ţine prea mult, şi nevoia te învaţă cât timp te roade la stomac. Ce s-a întâmplat: ies de la cumpărături din hipermarket cu 3 sacosi mari şi un palton scos de la curăţătorie. Primul taximetrist care mi-a ieşit în cale a catadicsit să îmi spună că îşi aşteaptă nevastă. Următorii doi m-au refuzat- mergeam prea aproape pentru ei- ce-i drept, era o cursă pentru care dădeam 5 Ron în vară.” Ooops, ce e asta?” mă gândesc, în timp ce o sacoşa ameninţă să crape sub presiunea borcanelor. Până la urmă, un Leone liciteaza”100000 de mii!”. Mă uit urât la el, şi dau să avansez mai încolo. “Hai 80!”. 80 să fie, mai bine decât borcane sparte pe trotuar. Îmi urc catrafusele, mă introduc şi eu, şi îl întreb nedumerită, dar şi cu oarecare speranţa în glas: "Ce se întâmplă? S-a terminat criză?” Tipul râde mucalit. Îi expun teoria mea cu criza care a dresat taximetriştii, se amuză şi mai tare. Se pare că nu, nu s-a terminat criza, dar se apropie sărbătorile de iarnă, şi pentru specia taximetriştilor, este o perioadă de exploatare la maxim a clienţilor. So long for customer care. "Dar prin februarie, domnişoară, să vedeţi foame!” Să vedem, strâng de-acum monezi la borcan ca să vă dau fix cât e pe ceas, tupeistilor!