Am o prietenă care a fost accidentată nasol pe trecerea de pietoni. Trecând pe verde, asigurându-se în prealabil. A fost internată în spital, cu coaste rupte şi fruntea cusută. De atunci,îi este frică şi să mai conducă, darmite să fie simplu pieton.
Am o altă prietenă care nu mai circulă cu metroul de 5 ani. Traversează oraşul cu 3 autobuze ca să ajungă la serviciu. 2 ore dus, 2 ore întors.În 2005 a făcut un atac de panică la metro, în aglomeraţia agresivă din Piaţă Victoriei.
Am o prietenă care nu îşi mai vizitează sora, pentru că aceasta şi-a luat un collie. Ea a fost muşcată de doi maidanezi, aproape de Piaţa Unirii. Nu mai suportă câinii.
Am început să dezvolt propriile mele fobii: autobuzul 102, taximetriştii din Bucureşti, intersecţia de lângă Piaţa Trapezului, mersul la supermarket sâmbăta. Situaţii, locuri şi oameni în care mă simt lipsită de apărare şi redusă la tăcere, în faţa agresivităţii aproape animale şi lipsei crase de bun simţ.
Sunt oameni care iubesc Bucureştiul. Deşi luaţi la bani mărunţi, iubesc locuri, momente sau oameni de aici. Sau, mai ştii...
Locuri, momente, oameni iubesc şi eu, dar nu oraşul în sine. Trăiesc, ca atâţia alţii, o simbioză disfuncţională şi greu de rupt cu Bucureştiul. Îi dau timp, energie, nervi pentru o viaţă (un pic) mai bună.
Nu vreau să ajung însă (complet) anxioasa sau nevrotică. Către voi, cei care iubiţi cu adevarat Bucureştiul, un apel umanitar. Am nevoie de terapie în relaţia mea cu oraşul asta. Eu şi mulţi alţii, screwed by the city.
sâmbătă, 26 iunie 2010
joi, 7 ianuarie 2010
Sherlock Holmes Superstar
Am fost sa ma uit la susnumitul la CinemaPro, ieri. De-abia asteptam sa vad ce iese din combinatia Robert Downey Jr( talent, inteligenta, filme mai degraba de arta, decat comerciale) + Guy Ritchie( cool, plin de bancuri, streetwise, comic de situatie cat incape). Plus scor 7, 7 pe www.imdb.com, adica wow; am intrat “high” si tot asa am si iesit, din fericire.
Ce nu mi-a placut, totusi: noul Sherlock Holmes- care o sa ne bantuie in cel putin inca un sequel- e deja in categoria supereroilor. Inteligenta e arma lui mortala, si ne e demonstrat acest lucru cu o convingere si desfasurare de forte demna de o reclama la detergenti; cam in fiecare minut al filmului iti vine sa exclami:'Mama ce destept este!” Nu numai ca e destept, dar stie si sa se bata si in sabii si in tranta dreapta si ne demonstreaza acest lucru de cateva ori, asa, ca sa fie fanii lui Guy Ritchie multumiti. Ce-i drept, personajul negativ e pe masura, nici vorba de vreun criminal ordinar, lordul Blackwood e o combinatie de Episcop Aringarosa- din Codul lui DaVinci
cu Lord Voldemort, cu planuri de cucerire a lumii demne de un erou negativ in filmele lui James Bond. E asa de intunecat si diabolic, incat dezvaluirea finala, ca multe din actiunile sale sunt menite
doar sa ii construiasca o imagine de temut, fac ca majoritatea crimelor sale sa devina ridicole retrospectiv.
Ofkors, eroina feminina de care e indragostit Holmes e si ea un fel de Bondgirl cu un trecut dubios, cu maniere care n-au legatura cu secolul 19, in care se petrece actiunea filmului si cu skilluri demne de ingerii lui Charlie.
In afara filmului, nu mi-au placut spectatorii intarziati- cam un sfert din ei- care bajbaiau prin sala in cautarea locului.
In fine, nu mi-a placut ca pe la jumatea filmului s-a intrerupt imaginea pentru cateva minute bune, in timp ce sunetul continua sa se difuzeze. Si cand s-a reluat intr-un final proiectia, s-a inceput de unde ajunsese sunetul, fara ca proiectionistul sa se mai oboseasca sa proiecteze secventele lipsa!!!!
Si, de fapt, nici nu a mai contat,caci atunci cand s-a reluat filmul, eram asa de prinsi, ca am si uitat de imaginile lipsa- am incercat sa le deducem :P
Ce mi-a placut: ACEST Sherlock Holmes, jucat de Downey, e cel mai aproape de imaginea reala a lui Sherlock Holmes, asa cum a fost el descris de Doyle, tatal lui literar. Nu e pe departe un gentleman cu morga, asa cum a fost portretizat in alte filme si seriale , ba dimpotriva, se simte excelent in companii dubioase si ia la misto establishmentul cat se poate,
in plus e cam murdarel, boem, schizoid, vicios(tigari si droguri cat cuprinde), bataus, badaran cateodata, cu un ego cat casa si sexy cat un cartof (cred ca de-aia e si Jude Law prin distributie, ca sa creasca sex-appealul masculin al filmului, ca in rest, nu face mare lucru). Dar are o minte de rupe- la propriu si la figurat, si valori puternice.
Mi-a placut si imaginea Londrei la sfarsit de secol 19, intunecata, sumbra, cu dedesubturile la vedere, dar cu toate acestea vie si mareata.
Mi-a placut construirea suspansului, gagurile destepte care te tin cu rasuflarea taiata, maniera de filmare cat se poate de futurista, complotul complex, amestecand magian neagra, fratia templierilor, planurile Londrei imperialiste, descoperirile de ultima ora ale stiintei in acea epoca. Si muzica absolut geniala.
In afara filmului, mi-a placut teribil reactia spectatorilor la intreruperea la jumatate a proiectiei. Ma asteptam la huiduieli si nervi, in loc de asta, surpriza! Din senin, s-a iscat un ropot de aplauze in toata sala, menit sa il trezeasca din somn pe proiectionist. Si cand asta nu a mers, cateva telefoane din spate au luminat ecranul, si cativa spectatori mai in fata, intr-un complot tacit, au inceput sa proiecteze umbre chinezesti cu mainile pe ecran.
Un public destept, pe masura filmului.
Ce nu mi-a placut, totusi: noul Sherlock Holmes- care o sa ne bantuie in cel putin inca un sequel- e deja in categoria supereroilor. Inteligenta e arma lui mortala, si ne e demonstrat acest lucru cu o convingere si desfasurare de forte demna de o reclama la detergenti; cam in fiecare minut al filmului iti vine sa exclami:'Mama ce destept este!” Nu numai ca e destept, dar stie si sa se bata si in sabii si in tranta dreapta si ne demonstreaza acest lucru de cateva ori, asa, ca sa fie fanii lui Guy Ritchie multumiti. Ce-i drept, personajul negativ e pe masura, nici vorba de vreun criminal ordinar, lordul Blackwood e o combinatie de Episcop Aringarosa- din Codul lui DaVinci
cu Lord Voldemort, cu planuri de cucerire a lumii demne de un erou negativ in filmele lui James Bond. E asa de intunecat si diabolic, incat dezvaluirea finala, ca multe din actiunile sale sunt menite
doar sa ii construiasca o imagine de temut, fac ca majoritatea crimelor sale sa devina ridicole retrospectiv.
Ofkors, eroina feminina de care e indragostit Holmes e si ea un fel de Bondgirl cu un trecut dubios, cu maniere care n-au legatura cu secolul 19, in care se petrece actiunea filmului si cu skilluri demne de ingerii lui Charlie.
In afara filmului, nu mi-au placut spectatorii intarziati- cam un sfert din ei- care bajbaiau prin sala in cautarea locului.
In fine, nu mi-a placut ca pe la jumatea filmului s-a intrerupt imaginea pentru cateva minute bune, in timp ce sunetul continua sa se difuzeze. Si cand s-a reluat intr-un final proiectia, s-a inceput de unde ajunsese sunetul, fara ca proiectionistul sa se mai oboseasca sa proiecteze secventele lipsa!!!!
Si, de fapt, nici nu a mai contat,caci atunci cand s-a reluat filmul, eram asa de prinsi, ca am si uitat de imaginile lipsa- am incercat sa le deducem :P
Ce mi-a placut: ACEST Sherlock Holmes, jucat de Downey, e cel mai aproape de imaginea reala a lui Sherlock Holmes, asa cum a fost el descris de Doyle, tatal lui literar. Nu e pe departe un gentleman cu morga, asa cum a fost portretizat in alte filme si seriale , ba dimpotriva, se simte excelent in companii dubioase si ia la misto establishmentul cat se poate,
in plus e cam murdarel, boem, schizoid, vicios(tigari si droguri cat cuprinde), bataus, badaran cateodata, cu un ego cat casa si sexy cat un cartof (cred ca de-aia e si Jude Law prin distributie, ca sa creasca sex-appealul masculin al filmului, ca in rest, nu face mare lucru). Dar are o minte de rupe- la propriu si la figurat, si valori puternice.
Mi-a placut si imaginea Londrei la sfarsit de secol 19, intunecata, sumbra, cu dedesubturile la vedere, dar cu toate acestea vie si mareata.
Mi-a placut construirea suspansului, gagurile destepte care te tin cu rasuflarea taiata, maniera de filmare cat se poate de futurista, complotul complex, amestecand magian neagra, fratia templierilor, planurile Londrei imperialiste, descoperirile de ultima ora ale stiintei in acea epoca. Si muzica absolut geniala.
In afara filmului, mi-a placut teribil reactia spectatorilor la intreruperea la jumatate a proiectiei. Ma asteptam la huiduieli si nervi, in loc de asta, surpriza! Din senin, s-a iscat un ropot de aplauze in toata sala, menit sa il trezeasca din somn pe proiectionist. Si cand asta nu a mers, cateva telefoane din spate au luminat ecranul, si cativa spectatori mai in fata, intr-un complot tacit, au inceput sa proiecteze umbre chinezesti cu mainile pe ecran.
Un public destept, pe masura filmului.
luni, 4 ianuarie 2010
Planificare sau la ghicitoare
Împotriva voinţei mele, mi-a ghicit Mercedesa din Craiova. Nu ştiu dacă era adevărata Mercedesa din Craiova, care, am aflat ulterior, e un brand respectat printre ghicitoare- nu o văzusem şi nu auzisem de ea în viaţa mea până atunci. Dar această Mercedesa m-a făcut să zâmbesc într- un moment când nu eram deloc veselă, şi de atunci, de fiecare data când mă gândesc la ea.
Era între Crăciun şi Rev, o zi post-festin porcin, gri şi grea, care predispunea la reflecţie şi la bilanţuri de final de an. Ieşisem în aerul rece şi tăios, şi după o plimbare prin ceaţă, m-am odihnit pe o bancă în centru, privind trecătorii. Fumam o ţigară lungă, făcându-mi socoteala: Bani? mai puţini ca anul trecut Job? Acelaşi, dar mai trist ca anul trecut Dragoste? Şi anul acesta am ratat-o cu (prea puţină) graţie. Călătorii în afară? Doar una şi scurtă, dar frumoasă, ce-i drept. Pe final de ţigară, am ajuns la concluzia că stau bine doar la capitolele prieteni, lecţii învăţate şi împăcare cu mine însămi. Bune şi astea, mereu îmi ies cel mai bine. Lasă, că la restul umblăm anul viitor, dacă am ştii şi cum...hmmm, poate nu stau totuşi aşa bine la capitolul lecţii învăţate...
Şi când mă măcinam eu mai tare cu îndoiala în mine însămi, apare Mercedesa. Cu fuste roşii şi cojoc de lâna, Mercedesa îmi zâmbeşte cu un dinte lipsă, se prezintă şi mă abordează fără fasoane.Oare are al şaselea simţ? Nu, dar are tupeu să insiste, după ce o refuz de vreo 6 ori- căci, cerebrală de felul meu, nu cred în ghicitoare şi n-am văzut vreuna live în viaţa mea.
Hai totuşi, să văd că ai meşteşug, Mercedesa, dacă zici tu că e gratis.Presimt că nu chiar, dar hai, că sunt sărbătorile şi mă simt şi eu generoasă by default. Ce zici, am suflet sincer, şi tare bun, şi respect până şi un copil mic? Sigur, spune-mi ceva ce nu ştiu. O să trăiesc aşa mult? Nici nu aş prea aş vrea, Mercedesa, deşi dacă mă las de fumat poate poate. O să am doi copii? Deci, tre să mă las de fumat. Şi eventual, să găsesc pe cineva care să mi-i facă. Aaaa, am cununiile legate? Nu-i bai Mercedesa, toate prietenele mele care au fost pe la colege de-ale tale sunt în aceeaşi situaţie. Chiar şi cele căsătorite. Dacă se câştiga bine din dezlegări de farmece, te cred şi eu. Mai bine zi-mi de altele. Hmmm, cu bolile în familie ai cam dat-o în bară Mercedesa. Lasă, mă bucur că sunt din neam de oameni sănătoşi. Aaa, şi funcţia mea nu e pe măsura mea, că am minte brici şi am învăţat multă carte. Da măi Mercedesa, asta merge la 80% din clienţii tăi. E criză, mulţi au funcţie de şomer cu studii superioare. Oooops, nu e bine că sunt iute şi mă nevrez repede dacă nu primesc ce vreau? Nu prea e, ştiu, dar face parte din farmecul meu. Îmi faci tu un descântec-rugăciune instant? Hai, dacă tot am început. Da eu nu cred Mercedesa în de-astea, şi nu te enerva, mai bine crezi tu şi pentru mine.
Mercedesa mi-a ghicit şi mi-a descântat pentru vreo 15 RON, negociaţi la sânge.
A avut dreptate uneori, s-a înşelat uneori, dar, şmecheră, gureşa şi încrezătoare în puterile ei, mi-a dat iluzia profesionalismului. Nu mi-a părut rău de bani nici o clipă, pentru că mi-a oferit ceva la care eu nu puteam să ajung singură atunci. Perspectiva asupra propriei mele vieţi, fie că va fi cum zice ea sau nu. Mercedesa a făcut din ziua aceea tristă un punct pe linia mulţilor ani care vor urma. Iar pe mine, unică în tristeţea mea, m-a aliniat în grămada pestriţă a clienţilor ei, oameni care şi-or fi făcut bilanţuri la fel că mine, au nevoie de speranţa unui viitor mai bun şi au încredere într-un destin pe măsura lor, fie făurit de stele sau de ei înşişi.
De aceea, îi trimit un gând bun Mercedes, ori de câte ori îmi amintesc de ea. Ştiu că i-ar placea asta.
Era între Crăciun şi Rev, o zi post-festin porcin, gri şi grea, care predispunea la reflecţie şi la bilanţuri de final de an. Ieşisem în aerul rece şi tăios, şi după o plimbare prin ceaţă, m-am odihnit pe o bancă în centru, privind trecătorii. Fumam o ţigară lungă, făcându-mi socoteala: Bani? mai puţini ca anul trecut Job? Acelaşi, dar mai trist ca anul trecut Dragoste? Şi anul acesta am ratat-o cu (prea puţină) graţie. Călătorii în afară? Doar una şi scurtă, dar frumoasă, ce-i drept. Pe final de ţigară, am ajuns la concluzia că stau bine doar la capitolele prieteni, lecţii învăţate şi împăcare cu mine însămi. Bune şi astea, mereu îmi ies cel mai bine. Lasă, că la restul umblăm anul viitor, dacă am ştii şi cum...hmmm, poate nu stau totuşi aşa bine la capitolul lecţii învăţate...
Şi când mă măcinam eu mai tare cu îndoiala în mine însămi, apare Mercedesa. Cu fuste roşii şi cojoc de lâna, Mercedesa îmi zâmbeşte cu un dinte lipsă, se prezintă şi mă abordează fără fasoane.Oare are al şaselea simţ? Nu, dar are tupeu să insiste, după ce o refuz de vreo 6 ori- căci, cerebrală de felul meu, nu cred în ghicitoare şi n-am văzut vreuna live în viaţa mea.
Hai totuşi, să văd că ai meşteşug, Mercedesa, dacă zici tu că e gratis.Presimt că nu chiar, dar hai, că sunt sărbătorile şi mă simt şi eu generoasă by default. Ce zici, am suflet sincer, şi tare bun, şi respect până şi un copil mic? Sigur, spune-mi ceva ce nu ştiu. O să trăiesc aşa mult? Nici nu aş prea aş vrea, Mercedesa, deşi dacă mă las de fumat poate poate. O să am doi copii? Deci, tre să mă las de fumat. Şi eventual, să găsesc pe cineva care să mi-i facă. Aaaa, am cununiile legate? Nu-i bai Mercedesa, toate prietenele mele care au fost pe la colege de-ale tale sunt în aceeaşi situaţie. Chiar şi cele căsătorite. Dacă se câştiga bine din dezlegări de farmece, te cred şi eu. Mai bine zi-mi de altele. Hmmm, cu bolile în familie ai cam dat-o în bară Mercedesa. Lasă, mă bucur că sunt din neam de oameni sănătoşi. Aaa, şi funcţia mea nu e pe măsura mea, că am minte brici şi am învăţat multă carte. Da măi Mercedesa, asta merge la 80% din clienţii tăi. E criză, mulţi au funcţie de şomer cu studii superioare. Oooops, nu e bine că sunt iute şi mă nevrez repede dacă nu primesc ce vreau? Nu prea e, ştiu, dar face parte din farmecul meu. Îmi faci tu un descântec-rugăciune instant? Hai, dacă tot am început. Da eu nu cred Mercedesa în de-astea, şi nu te enerva, mai bine crezi tu şi pentru mine.
Mercedesa mi-a ghicit şi mi-a descântat pentru vreo 15 RON, negociaţi la sânge.
A avut dreptate uneori, s-a înşelat uneori, dar, şmecheră, gureşa şi încrezătoare în puterile ei, mi-a dat iluzia profesionalismului. Nu mi-a părut rău de bani nici o clipă, pentru că mi-a oferit ceva la care eu nu puteam să ajung singură atunci. Perspectiva asupra propriei mele vieţi, fie că va fi cum zice ea sau nu. Mercedesa a făcut din ziua aceea tristă un punct pe linia mulţilor ani care vor urma. Iar pe mine, unică în tristeţea mea, m-a aliniat în grămada pestriţă a clienţilor ei, oameni care şi-or fi făcut bilanţuri la fel că mine, au nevoie de speranţa unui viitor mai bun şi au încredere într-un destin pe măsura lor, fie făurit de stele sau de ei înşişi.
De aceea, îi trimit un gând bun Mercedes, ori de câte ori îmi amintesc de ea. Ştiu că i-ar placea asta.
luni, 7 decembrie 2009
Wien, meine Liebe
* post inscris la concurs pe www.blogdeturism.ro
Orice destinaţie de vacanţă pe care nu ai văzut-o încă este ca promisiunea unei noi iubiri. Pleci cu fluturi în stomac şi cu capul plin de vise şi planuri. Ajungi acolo, te îndrăgosteşti de oraş şi de oameni, trăieşti câteva zile de beatitudine văzând locuri minunate, făcând lucruri noi, apoi pleci cu inima frântă şi cu promisiunea revederii. Sau eşti dezamăgit crunt şi abia aştepţi să îţi iei papucii.
Eu una, am fost norocoasă, m-am îndrăgostit şi de Barcelona, şi de Madrid, şi de Lisabona, şi de Salonic, şi de Budapesta. Le-am vizitat pe toate cu ochii mari şi cu inima deschisă, încercând să îmi fixez în minte tot ce mă înconjoară, tot ce simt. Cu ochii pe ceas însă, şi cu sentimentul copleşitor că totul se va sfârşi în curând. De aceea, nici o excursie nu a fost aşa plină de fericire ca anticiparea ei, ca promisiunea a ceea ce putea fi când încă nu era nimic. Lumea este largă, inimă mea de călătoare la fel. Şi de data aceasta, am ales să mă îndrăgostesc de Viena, şi să fie o iubire de iarnă, pentru că iarna se potriveşte cu atmosferă magică şi somptuozitatea acestui oraş. O ştiu deja din poveşti,din poze de la prieteni, din filme- cine a văzut "Sissi”, şi nu s-a îndrăgostit de ţara ei?
Şi cum ar fi? Prima dimineaţă, sorbind cafeaua, şi savurând un ştrudel cu mere, în una din micile cafenele tradiţionale de lângă hotel, făcându-ne planurile pentru ziua în curs, înconjuraţi de oameni blonzi, veseli, cu obrajii roşii de la frigul de afară.
Nu ne-am putea decide însă aşa uşor, şi am porni în pasul ştrengarului spre Ringstrasse, să ne obişnuim cu locul. Ne-am scălda ochii în coloanele albe ale Palatului Parlamentului, în detaliile gotice ale Rathaus- clădirea primăriei, care pare a fi sora mai mare a Votivkirche, aflată un pic mai încolo. Ne-am opri să admirăm clădirea Operei, şi am încerca să vedem dacă nu găsim bilete pentru concertul din seara aceea- căci acolo se pun bilete ieftine în vânzare înainte de spectacole.Ne-am împrieteni cu alţi turişti aflaţi la coadă, şi după ce am renunţa la bilete, căci vânzătorii îmbrăcaţi ca Mozart ne-au anunţat placid că s-au vândut toate, am merge să mâncăm bosumflaţi. Am pierde o oră să alegem din mulţimea de restaurante, cu blazon care mai de care. Într-un final, copleşiţi de foame şi frig, ne-am decide, şi am comanda amândoi un şniţel şi o salată de cartofi, pentru că ştim deja de acasă că porţiile vieneze de mancare
sunt uriaşe. Am comanda şi berea cu cel mai lung nume, şi ne-am amuza încercând să îl pronunţăm cu accent german.
Am porni mai departe pe Ringstrasse, delectandu-ne cu tot ceea ce are sa ne ofere acest “Lord of The Rings”. Am vedea si modernul Ringturm, si hotelul Imperial, si Kriegsministerium. Seara ne-ar prinde inghetati, dar cu inima calda si cu ochii umezi de atata frumusete. Luminile de Sarbatori, colinzile rasunand de peste tot ne-ar incanta ca pe doi copii, si nici nu ne-am mai da seama cand seara se transforma in noapte. Am lua cina in drum spre casa, incercand sa dam gata trei litri de sprit, si nereusind, bineinteles.
In alta zi, am merge la palatul Schoenbrunn, pentru care, prevazatori fiind, am cumparat bilete inca de acasa, pentru WinterPass. Ne-am plimba prin camere in care au stat imparati si imparatese, oameni care au scris istoria pentru jumatate de continent, ca Franz Joseph, Sissi si Maria Theresa. Ne-am imagina cum decurgea viata lor de zi cu zi, in atmosfera somptuoasa si incarcata de simboluri de acolo. Am incerca o reverenta in fata tablourilor lor, si ei ne-ar zambi condescendent , cum fac de obicei suveranii. Ne-am rataci prin marea galerie, si ne-am regasi la o cafenea restaurant, de unde am porni mai departe sa vedem gradina zoologica, muzeul trasurilor, sera desertului. Si nici nu ne-am da seama cum trece timpul, zapaciti fiind de trecerea de la o epoca istorica la alta, de la un meridian la altul. Abia am apuca sa cumparam de la targul de Craciun, din fata palatului, suveniruri handmade pentru cei de acasa, biscuti si punch fierbinte pentru noi.
A treia zi, am merge sa vedem si Innere Stadt, orasul vechi, pe care Ringstrasse il inconjoara prietenos, in comparatie cu vechile ziduri care il protejau cu ostilitate fata de venetici. Ne-am opri la catedrala Sfantul Stefan, si ne-am minuna de frumusetea ei gotica sobra, dar mai ales, de puterea sa ca simbol al unei natiuni, care a reconstruit-o prin donatii publice, dupa bombardamentele din al doilea razboi mondial. Am admira si Erzbischofliches Palais de langa catedrala, si am merge mai departe, catre palatul Hofburg, unde ne-am ciondani ce sa vedem mai intai Scoala de Calarie Spaniola, Burgkapelle, trezoreria, libraria nationala austiaca...Ne-am intoarce la districtul Universitatii sa luam masa, sa ne odihnim mintile si ochii, de toate cele vazute si aflate.
A patra zi ar fi pentru cumparaturi, ca doar e Craciunul, si am merge bineinteles, pe Mariahilfer Straße.Am savura atmosera cosmopolita, si am incerca sa depistam prostituatele ilegale care se spune ca isi fac veacul pe acolo. Dupa ce am admira vitrinele brandurilor de lux, ne-am pune pe treaba si am face cumparaturi, asa, cat pot cara patru brate fara sa se rupa.Si s-ar mai duce o zi, fara macar sa ne dam seama...
In ultima zi, am merge la Prater, si ne-am plimba cu Liliputbahn-ul. Ne-am da in Marea Roata, admirand privelistea Vienei, incercand sa nu ametim. Ne-am da si in Rotorul Magic al lui Calafati, si in Turbobooster, si in Caruselul cu cai vii. Am admira Austria in miniatura, si ne-am face poze ca giganti deasupra palatelor maiestuoase in fata carora am fost pitici cu cateva zile in urma.
Seara am merge la Donauturm, sa admiram Viena de sus, si sa incercam sa reperam toate comorile vizuale care ne-au incantat. Am lua cina la restaurantul care se roteste incet, in jurul axei turnului, si am servi o friptura servita in stil vienez si un vin bun.
Ne-am face planuri pentru urmatoarea calatorie la Viena, caci mai sunt atatea locuri de vazut! Dar le-am ignorat cu buna stiinta, ca sa avem motive sa ne intoarcem aici cu aceeasi incantare si dorinta de a fi uimiti.
Orice destinaţie de vacanţă pe care nu ai văzut-o încă este ca promisiunea unei noi iubiri. Pleci cu fluturi în stomac şi cu capul plin de vise şi planuri. Ajungi acolo, te îndrăgosteşti de oraş şi de oameni, trăieşti câteva zile de beatitudine văzând locuri minunate, făcând lucruri noi, apoi pleci cu inima frântă şi cu promisiunea revederii. Sau eşti dezamăgit crunt şi abia aştepţi să îţi iei papucii.
Eu una, am fost norocoasă, m-am îndrăgostit şi de Barcelona, şi de Madrid, şi de Lisabona, şi de Salonic, şi de Budapesta. Le-am vizitat pe toate cu ochii mari şi cu inima deschisă, încercând să îmi fixez în minte tot ce mă înconjoară, tot ce simt. Cu ochii pe ceas însă, şi cu sentimentul copleşitor că totul se va sfârşi în curând. De aceea, nici o excursie nu a fost aşa plină de fericire ca anticiparea ei, ca promisiunea a ceea ce putea fi când încă nu era nimic. Lumea este largă, inimă mea de călătoare la fel. Şi de data aceasta, am ales să mă îndrăgostesc de Viena, şi să fie o iubire de iarnă, pentru că iarna se potriveşte cu atmosferă magică şi somptuozitatea acestui oraş. O ştiu deja din poveşti,din poze de la prieteni, din filme- cine a văzut "Sissi”, şi nu s-a îndrăgostit de ţara ei?
Şi cum ar fi? Prima dimineaţă, sorbind cafeaua, şi savurând un ştrudel cu mere, în una din micile cafenele tradiţionale de lângă hotel, făcându-ne planurile pentru ziua în curs, înconjuraţi de oameni blonzi, veseli, cu obrajii roşii de la frigul de afară.
Nu ne-am putea decide însă aşa uşor, şi am porni în pasul ştrengarului spre Ringstrasse, să ne obişnuim cu locul. Ne-am scălda ochii în coloanele albe ale Palatului Parlamentului, în detaliile gotice ale Rathaus- clădirea primăriei, care pare a fi sora mai mare a Votivkirche, aflată un pic mai încolo. Ne-am opri să admirăm clădirea Operei, şi am încerca să vedem dacă nu găsim bilete pentru concertul din seara aceea- căci acolo se pun bilete ieftine în vânzare înainte de spectacole.Ne-am împrieteni cu alţi turişti aflaţi la coadă, şi după ce am renunţa la bilete, căci vânzătorii îmbrăcaţi ca Mozart ne-au anunţat placid că s-au vândut toate, am merge să mâncăm bosumflaţi. Am pierde o oră să alegem din mulţimea de restaurante, cu blazon care mai de care. Într-un final, copleşiţi de foame şi frig, ne-am decide, şi am comanda amândoi un şniţel şi o salată de cartofi, pentru că ştim deja de acasă că porţiile vieneze de mancare
sunt uriaşe. Am comanda şi berea cu cel mai lung nume, şi ne-am amuza încercând să îl pronunţăm cu accent german.
Am porni mai departe pe Ringstrasse, delectandu-ne cu tot ceea ce are sa ne ofere acest “Lord of The Rings”. Am vedea si modernul Ringturm, si hotelul Imperial, si Kriegsministerium. Seara ne-ar prinde inghetati, dar cu inima calda si cu ochii umezi de atata frumusete. Luminile de Sarbatori, colinzile rasunand de peste tot ne-ar incanta ca pe doi copii, si nici nu ne-am mai da seama cand seara se transforma in noapte. Am lua cina in drum spre casa, incercand sa dam gata trei litri de sprit, si nereusind, bineinteles.
In alta zi, am merge la palatul Schoenbrunn, pentru care, prevazatori fiind, am cumparat bilete inca de acasa, pentru WinterPass. Ne-am plimba prin camere in care au stat imparati si imparatese, oameni care au scris istoria pentru jumatate de continent, ca Franz Joseph, Sissi si Maria Theresa. Ne-am imagina cum decurgea viata lor de zi cu zi, in atmosfera somptuoasa si incarcata de simboluri de acolo. Am incerca o reverenta in fata tablourilor lor, si ei ne-ar zambi condescendent , cum fac de obicei suveranii. Ne-am rataci prin marea galerie, si ne-am regasi la o cafenea restaurant, de unde am porni mai departe sa vedem gradina zoologica, muzeul trasurilor, sera desertului. Si nici nu ne-am da seama cum trece timpul, zapaciti fiind de trecerea de la o epoca istorica la alta, de la un meridian la altul. Abia am apuca sa cumparam de la targul de Craciun, din fata palatului, suveniruri handmade pentru cei de acasa, biscuti si punch fierbinte pentru noi.
A treia zi, am merge sa vedem si Innere Stadt, orasul vechi, pe care Ringstrasse il inconjoara prietenos, in comparatie cu vechile ziduri care il protejau cu ostilitate fata de venetici. Ne-am opri la catedrala Sfantul Stefan, si ne-am minuna de frumusetea ei gotica sobra, dar mai ales, de puterea sa ca simbol al unei natiuni, care a reconstruit-o prin donatii publice, dupa bombardamentele din al doilea razboi mondial. Am admira si Erzbischofliches Palais de langa catedrala, si am merge mai departe, catre palatul Hofburg, unde ne-am ciondani ce sa vedem mai intai Scoala de Calarie Spaniola, Burgkapelle, trezoreria, libraria nationala austiaca...Ne-am intoarce la districtul Universitatii sa luam masa, sa ne odihnim mintile si ochii, de toate cele vazute si aflate.
A patra zi ar fi pentru cumparaturi, ca doar e Craciunul, si am merge bineinteles, pe Mariahilfer Straße.Am savura atmosera cosmopolita, si am incerca sa depistam prostituatele ilegale care se spune ca isi fac veacul pe acolo. Dupa ce am admira vitrinele brandurilor de lux, ne-am pune pe treaba si am face cumparaturi, asa, cat pot cara patru brate fara sa se rupa.Si s-ar mai duce o zi, fara macar sa ne dam seama...
In ultima zi, am merge la Prater, si ne-am plimba cu Liliputbahn-ul. Ne-am da in Marea Roata, admirand privelistea Vienei, incercand sa nu ametim. Ne-am da si in Rotorul Magic al lui Calafati, si in Turbobooster, si in Caruselul cu cai vii. Am admira Austria in miniatura, si ne-am face poze ca giganti deasupra palatelor maiestuoase in fata carora am fost pitici cu cateva zile in urma.
Seara am merge la Donauturm, sa admiram Viena de sus, si sa incercam sa reperam toate comorile vizuale care ne-au incantat. Am lua cina la restaurantul care se roteste incet, in jurul axei turnului, si am servi o friptura servita in stil vienez si un vin bun.
Ne-am face planuri pentru urmatoarea calatorie la Viena, caci mai sunt atatea locuri de vazut! Dar le-am ignorat cu buna stiinta, ca sa avem motive sa ne intoarcem aici cu aceeasi incantare si dorinta de a fi uimiti.
joi, 3 decembrie 2009
De ce o sa ma las de Farmville
Pentru că a devenit plicticos. Cred că este un nivel critic, pe la 22-23, din câte am văzut de la amici care au renunţat, când deja sesizezi că e pierdere de vreme- mi-a luat vreo trei săptămâni să ajung la înţelepciunea asta :)
Ferma mea frumos aranjată şi colorată, animăluţele simpatice, vecinii darnici- pe mulţi i-aş dori vecini în realitate- nu mai funcţionează ca panaceu pentru peisajul trist, nervii cotidieni, şi lipsa de consecvenţă a lumii reale.Prefer să mă războiesc cu gândacii mei de bucătărie cât se poate de reali, decât să mai gonesc vulpile de prin grădinile virtuale ale vecinilor.
Plus că mi-a dat seama că de vreo 2 săptămâni nu mai mi-am udat ficusul, cam de când am început să îmi ordonez copăceii cadou prin fermă. :)
Ce mi-a plăcut: filosofia colaborativa şi constructivă, faptul că regăsesc în stilul de a juca farmville felul de a vedea lucrurile, preocupările şi creativitatea prietenilor mei,faptul că te poţi uita şi cu drag la capra vecinului, ba poţi să o mai şi mulgi, dacă îţi dă userul şi parola. Ce nu mai îmi place: lipsa de challenge: te prinzi repede cum stă treabă, şi ea cam stă cam la fel şi la nivelul 2 şi la nivelul 20, skillul tău e tot ăla de a ştii cât e ceasul şi de a da click pe plante, animale şi pământ, ca să strângi bani şi experienţă.. Nu-s aşa de material girl încât să mă încânte asta la nesfârşit; îmi lipseşte faptul că nu învăţ nimic nou, şi elementul surpriză. Probabil că nici nu mă gândeam să renunţ, dacă apărea din când în când vreo furtuna care să îmi distrugă culturile, vreun hoţ care să îmi fure găinile, sau vreun concurs de frumuseţe între ferme. I need some drama, în order to be happy :)
O să mă las de farmville, după ce depăşesc total sentimentul de responsabilitate faţă de copăceii mei tropicali şi răţuştele de lângă baltă. Dar îs sigură că cineva îi va iubi mai mult şi va avea mai mare grijă de ei decât mine :)
Ferma mea frumos aranjată şi colorată, animăluţele simpatice, vecinii darnici- pe mulţi i-aş dori vecini în realitate- nu mai funcţionează ca panaceu pentru peisajul trist, nervii cotidieni, şi lipsa de consecvenţă a lumii reale.Prefer să mă războiesc cu gândacii mei de bucătărie cât se poate de reali, decât să mai gonesc vulpile de prin grădinile virtuale ale vecinilor.
Plus că mi-a dat seama că de vreo 2 săptămâni nu mai mi-am udat ficusul, cam de când am început să îmi ordonez copăceii cadou prin fermă. :)
Ce mi-a plăcut: filosofia colaborativa şi constructivă, faptul că regăsesc în stilul de a juca farmville felul de a vedea lucrurile, preocupările şi creativitatea prietenilor mei,faptul că te poţi uita şi cu drag la capra vecinului, ba poţi să o mai şi mulgi, dacă îţi dă userul şi parola. Ce nu mai îmi place: lipsa de challenge: te prinzi repede cum stă treabă, şi ea cam stă cam la fel şi la nivelul 2 şi la nivelul 20, skillul tău e tot ăla de a ştii cât e ceasul şi de a da click pe plante, animale şi pământ, ca să strângi bani şi experienţă.. Nu-s aşa de material girl încât să mă încânte asta la nesfârşit; îmi lipseşte faptul că nu învăţ nimic nou, şi elementul surpriză. Probabil că nici nu mă gândeam să renunţ, dacă apărea din când în când vreo furtuna care să îmi distrugă culturile, vreun hoţ care să îmi fure găinile, sau vreun concurs de frumuseţe între ferme. I need some drama, în order to be happy :)
O să mă las de farmville, după ce depăşesc total sentimentul de responsabilitate faţă de copăceii mei tropicali şi răţuştele de lângă baltă. Dar îs sigură că cineva îi va iubi mai mult şi va avea mai mare grijă de ei decât mine :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
