Sherlock Holmes Superstar

Am fost sa ma uit la susnumitul la CinemaPro, ieri. De-abia asteptam sa vad ce iese din combinatia Robert Downey Jr( talent, inteligenta, filme mai degraba de arta, decat comerciale) + Guy Ritchie( cool, plin de bancuri, streetwise, comic de situatie cat incape). Plus scor 7, 7 pe www.imdb.com, adica wow; am intrat “high” si tot asa am si iesit, din fericire.
Ce nu mi-a placut, totusi: noul Sherlock Holmes- care o sa ne bantuie in cel putin inca un sequel- e deja in categoria supereroilor. Inteligenta e arma lui mortala, si ne e demonstrat acest lucru cu o convingere si desfasurare de forte demna de o reclama la detergenti; cam in fiecare minut al filmului iti vine sa exclami:'Mama ce destept este!” Nu numai ca e destept, dar stie si sa se bata si in sabii si in tranta dreapta si ne demonstreaza acest lucru de cateva ori, asa, ca sa fie fanii lui Guy Ritchie multumiti. Ce-i drept, personajul negativ e pe masura, nici vorba de vreun criminal ordinar, lordul Blackwood e o combinatie de Episcop Aringarosa- din Codul lui DaVinci
cu Lord Voldemort, cu planuri de cucerire a lumii demne de un erou negativ in filmele lui James Bond. E asa de intunecat si diabolic, incat dezvaluirea finala, ca multe din actiunile sale sunt menite
doar sa ii construiasca o imagine de temut, fac ca majoritatea crimelor sale sa devina ridicole retrospectiv.
Ofkors, eroina feminina de care e indragostit Holmes e si ea un fel de Bondgirl cu un trecut dubios, cu maniere care n-au legatura cu secolul 19, in care se petrece actiunea filmului si cu skilluri demne de ingerii lui Charlie.
In afara filmului, nu mi-au placut spectatorii intarziati- cam un sfert din ei- care bajbaiau prin sala in cautarea locului.
In fine, nu mi-a placut ca pe la jumatea filmului s-a intrerupt imaginea pentru cateva minute bune, in timp ce sunetul continua sa se difuzeze. Si cand s-a reluat intr-un final proiectia, s-a inceput de unde ajunsese sunetul, fara ca proiectionistul sa se mai oboseasca sa proiecteze secventele lipsa!!!!
Si, de fapt, nici nu a mai contat,caci atunci cand s-a reluat filmul, eram asa de prinsi, ca am si uitat de imaginile lipsa- am incercat sa le deducem :P
Ce mi-a placut: ACEST Sherlock Holmes, jucat de Downey, e cel mai aproape de imaginea reala a lui Sherlock Holmes, asa cum a fost el descris de Doyle, tatal lui literar. Nu e pe departe un gentleman cu morga, asa cum a fost portretizat in alte filme si seriale , ba dimpotriva, se simte excelent in companii dubioase si ia la misto establishmentul cat se poate,
in plus e cam murdarel, boem, schizoid, vicios(tigari si droguri cat cuprinde), bataus, badaran cateodata, cu un ego cat casa si sexy cat un cartof (cred ca de-aia e si Jude Law prin distributie, ca sa creasca sex-appealul masculin al filmului, ca in rest, nu face mare lucru). Dar are o minte de rupe- la propriu si la figurat, si valori puternice.
Mi-a placut si imaginea Londrei la sfarsit de secol 19, intunecata, sumbra, cu dedesubturile la vedere, dar cu toate acestea vie si mareata.
Mi-a placut construirea suspansului, gagurile destepte care te tin cu rasuflarea taiata, maniera de filmare cat se poate de futurista, complotul complex, amestecand magian neagra, fratia templierilor, planurile Londrei imperialiste, descoperirile de ultima ora ale stiintei in acea epoca. Si muzica absolut geniala.
In afara filmului, mi-a placut teribil reactia spectatorilor la intreruperea la jumatate a proiectiei. Ma asteptam la huiduieli si nervi, in loc de asta, surpriza! Din senin, s-a iscat un ropot de aplauze in toata sala, menit sa il trezeasca din somn pe proiectionist. Si cand asta nu a mers, cateva telefoane din spate au luminat ecranul, si cativa spectatori mai in fata, intr-un complot tacit, au inceput sa proiecteze umbre chinezesti cu mainile pe ecran.
Un public destept, pe masura filmului.